FRANȚA a luat măsuri pentru SCĂDEREA PREȚURILOR CARBURANȚILOR. „Această decizie va fi aplicată în termen de 24 de ore, astfel că prețurile vor scădea imediat”

FRANȚA a luat măsuri pentru SCĂDEREA PREȚURILOR CARBURANȚILOR. Această decizie va fi aplicată în termen de 24 de ore, astfel că prețurile vor scădea imediat
Publicat: 28/08/2012, 19:28
Actualizat: 08/02/2019, 11:53

Prețurile carburanților din Franța vor scădea cu până la 6 eurocenți pe litru, din care 3 cenți vor fi suportați de stat, iar restul de către benzinării, a anunțat marți ministrul Economiei și Finanțelor, Pierre Moscovici, transmite AFP.

Măsura, care prevede reducerea temporară a accizelor carburanților, va fi aplicată timp de trei luni, înainte de intrarea în vigoare a unui mecanism permanent menit să limiteze creșterea prețurilor, a explicat Moscovici.

„Această decizie va fi aplicată în termen de 24 de ore, astfel că prețurile vor scădea imediat”, a adăugat ministrul, explicând că efortul bugetar va fi de circa 300 de milioane de euro.

Guvernul francez a optat pentru o „reducere modestă și provizorie” a accizelor carburanților pentru a lupta cu creșterea prețurilor la pompe, o soluție costisitoare pentru stat dar mai simplă decât înghețarea prețurilor, propusă inițial de președintele Francois Hollande în campania sa electorală.

Această promisiune, considerată populistă de către reprezentanții dreptei, a fost pusă între paranteze după alegeri din cauza scăderii temporare a cotației petrolului.

În urma revenirii la creștere a cotației petrolului, ministrul Economiei a declarat săptămâna trecută că analizează toate opțiunile aflate la dispoziție pentru a contracara majorarea prețurilor carburanților, care afectează puterea de cumpărare a francezilor.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Marcel Ciolacu „Vă anunț că oricum mă retrag din cursa pentru președinția României. Nu vreau...
Categoria de pensionari români care vor primi pensii mărite la 2.240 lei, de la 1...
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Adrian Văncică, după rezultatele de la primul tur al alegerilor prezidențiale: „Bă, da’ am înnebunit...
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Petre Lăzăroiu, fost judecător CCR, explică ce se întâmpla dacă Ciolacu intră în turul doi...
„Haos în România”, scrie presa internațională. „Autoritățile lansează o ofensivă totală după rezultatul șoc din...
Fratele lui Pepe, legătură paranormală cu fiul său mort de 17 ani: 'Am reușit să-mi...
Cum arată CRBL după ce și-a făcut prima operație estetică la față! După divorț, s-a...
Cum va fi vremea de Moș Nicolae. ANM a emis prognoza meteo pentru următoarele patru...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
A început renumărarea voturilor! CCR anunță astăzi dacă va anula primul tur al alegerilor prezidențiale
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Cât e amenda dacă nu aprinzi luminile de ceață? Drumurile pe care sunt obligatorii
Iubire cu năbădăi: FEMEIA care l-a DOMINAT pe regele Carol al II-lea!
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Toni Greblă: A rămas definitivă...
Informații explozive: Turul doi, pe 29 decembrie
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Cu ce medie a intrat Marcel Pavel la Conservator? Artistul s-a înscris la facultate la...
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Test de cultură generală. Ce este ecolocația?